Prelucrarea datelor cu caracter personal
Datele dumneavoastră cu caracter personal sunt prelucrate în scop de comerţ electronic, reclamă, marketing și publicitate, precum și pentru executarea Contractului. SC Interaspir Group SRL va putea trimite newslettere și alte informații cu caracter comercial, cu respectarea strictă a prevederilor legale, numai după obținerea consimțământului dumneavoastră expres în acest sens. În conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, modificată și completată, și ale Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, SC Interaspir Group SRL are obligația de a prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în condiții de siguranță și numai pentru scopurile specificate.
Prin completarea formularelor specifice de pe site, pentru crearea unui cont, transmiterea unei Comenzi etc., vă exprimați consimțământul expres ca datele dumneavoastră cu caracter personal să fie prelucrate de către SC Interaspir Group SRL în scopurile menționate.
Conform legii, beneficiați de următoarele drepturi, respectiv dreptul de acces la date, dreptul de intervenție, dreptul de opoziție, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de a vă adresa justiției în caz de încălcare a drepturilor dumneavoastră de către SC Interaspir Group SRL. De asemenea, aveți dreptul de a solicita în orice moment ștergerea totală sau parțială a datelor cu caracter personal, precum și încetarea prelucrării acestora în scop de marketing direct, reclamă și publicitate.
Refuzul furnizării datelor solicitate de către SC Interaspir Group SRL pentru efectuarea unei Comenzi, determină imposibilitatea SC Interaspir Group SRL de a livra Comenzile respective.
În cazul în care vă modificați, prin utilizarea formularelor de pe site, datele personale furnizate deja către SC Interaspir Group SRL și exista Comenzi în derulare, Comenzile respective își păstrează datele de la momentul efectuării Comenzii, iar livrarea Produselor se va face neluându-se în considerare noile date. SC Interaspir Group SRL nu vă solicită, prin niciun mijloc de comunicare (telefon/e-mail etc.) informații confidențiale, parole personale etc. În cazul în care dumneavoastră divulgați astfel de date către terți, aceștia poartă întreaga responsabilitate pentru propriile acțiuni. În asemenea situații, SC Interaspir Group SRL nu va fi responsabilă pentru niciun fel de prejudiciu.
Informatii privind exercitarea dreptului de retragere
Aceste prevederi se completeaza cu legea 365/2002 privind comertul electronic republicata si modificata si cu OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor incheiate cu profesionistii.
Data ultimei modificari : 08.10.2022